Rușii au furat tone de alimente și medicamente de-a lungul coridorului umanitar, în timp ce Ucraina încerca să evacueze orașele distruse

de: Emanuela Pana
01 04. 2022

Oficialii ucraineni au declarat că forțele ruse au atacat ieri convoaiele umanitare, care trebuiau să perimită evacuarea în siguranță a civililor din Mariupol din calea războiului. Mai mult, în timp ce oamenii încercau să părăsească orașele ucrainene, rușii furau alimente și medicamente de-a lungul coridoarelor. Rusia a declarat că va redeschide vineri coridorul de evacuare de la orașul asediat Mariupol la Zaporizhzhia. Mai multe detalii, în continuare.

Rușii au furat tone de alimente și medicamente de la ucraineni

Ministerul rus al Apărării a declarat că armata va redeschide vineri coridorul umanitar de la orașul asediat Mariupol la Zaporizhzhia, la cererea liderilor Franței și Germaniei. Coridorul umanitar va fi deschis de la ora 10:00 A.M., ora Moscovei, iar trupele ruse vor stabili un punct intermediar în orașul Berdiansk, din sud, a spus ministerul, transmite CNN.

„Pe baza solicitărilor personale ale președintelui francez și ale cancelarului german către președintele rus Vladimir Putin, forțele armate ruse vor deschide din nou un coridor umanitar de la Mariupol la Zaporojie (cu oprire la Berdyansk) la ora 10:00 pe 1 aprilie.

Pentru a asigura succesul acestei operațiuni umanitare, este planificată să fie desfășurată cu participarea directă a reprezentanților Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați și ai Comitetului Internațional al Crucii Roșii“, a declarat șeful Centrului Național de Management al Apărării din Rusia, generalul colonel Mikhail Mizintsev.

Potrivit declarațiilor făcute de Franța, coridorul de evacuare de joi a fost „insuficient“ pentru a permite salvarea ucrainenilor blocați în orașul portuar Mariupol. Ministrul ucrainean, Iryna Vereșciuk, a declarat că aproximativ 100.000 de civili au rămas prinși în orașul supus unor bombardamente puternice chiar de la începutul războiului.

Citește și: Ce s-a găsit asupra unor soldați ruși în Ucraina. Fotografiile au devenit virale

„Negociem ca autobuzele să fie returnate“

Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) se pregătește să faciliteze trecerea în siguranță a civililor din Mariupol, mai notează sursa citată.

„Este extrem de important ca această operațiune să aibă loc. De asta depinde viața a zeci de mii de oameni din Mariupol“, a spus CICR.

Ieri, când Rusia a anunțat trei coridoare umanitare de evacuare a locuitorilor din Ucraina, lucrurile nu au decurs întocmai planului.

Forțele ruse au confiscat, joi, 14 tone de ajutor umanitar din autobuzele cu destinația Mariupol, din sudul Ucrainei, potrivit lui Vereșciuk, ministrul ucrainean al reintegrării teritoriilor ocupate temporar.

Forțele ruse au blocat, de asemenea, 45 de autobuze care mergeau spre Berdiansk, în drum spre Mariupol, a adăugat ministrul.

„Negociem ca autobuzele să fie returnate și ca locuitorii din Mariupol să poată fi evacuați mâine cu ajutorul acestora“, a spus, joi seara, Iryna Vereshchuk.